Acasă » Istorie |
Acest text a fost luat din revista "Ecoul" din 25 octombrie 2002 Muzeul satului – de la o iluzie la realitate Liviu Prisacaru, tinar professor, collaborator al primariei Alexandreni,
director al unei asociatii obstesti, bastinas ai acestei localitati este unul
dintre multii fii ai Heciului Vechi, care doreste ca satul lui sa prospere, oamenii
sa se bucure de lucruri frumoase. Oricit ar parea astazi de inoportuna ideea inaugurarii unui muzeu,
totusi, in pofida tuturor dificultatilor si chiar a unor suspouni bine
camufate, in acele din urma avem In cuvintul sau de deschidere directorul proectului <<Muzeul
Satului HeciulVechi>>, dl Liviu Prisacaru, a mentionat urma "Cuta pina
la capat, doar plina de vraja, de poze, de sfiiciune ca insasi icoana
sufletului omnesc". Prin patrunderea in miracolu frumosului ne cunoastem pe noi insene,
cunoastem spiritual, istoria, timpul, vitorul. Veritabile emanatoare de lumina
de adevar sint muzeile ideea deschiderii unui muzeu al satului incoltise demult
in mine, insa financiar n-o puteam
realize. In anul 2000 am fondat o asociatie obsteasca. Ideea initiate a mea s-a transformat intr-un proiect de
amploare pe care l-am inaintat Fundatiei Soros. Peste citeva luni a fost apreciat
si am primit finantare in suma de peste 5000 lei. Si-au adus din plin
contribuinta la aceasta pornire a mea primaria comunei Alexandreni, gimnaziul
din localitae, elevii, consatenii. Tuturor le sint foarte recunoscator. Vreau
mentionez ca drumul spre realizare acestui vis a fost cu adevarat spinos. Au urmat zile, nopti, saptamini, luni de
cautari Astazi am emotii deosebite, fiindca imi vad visul realizat. Mai avem inca multe proiecte, dar si niste limite foarte clare.
Resursele reale putem gasi doar in noi insine, pentru ca in definitiv,
conditiile in care activam sint rezultatul capacitatilor noastre>>. La ceremonia oficiala a deschiderii a acestui insemnat si neordinat act
de cultura si spiritualitate a fost prezentata si doamna Vera Motruc, primarul
comunei Alexandreni care a mentionat <<Am marea placere sa particip la aceasta aeasta s-a produs gratie staruintei consateanului
Liviu Prisacaru. A muncit foarte mult pina si-a vazut visul realizat. Ne-am
consacrat cu totii puterile, ne-am inarmat cu destula rabdare, cu respect unul
fata de altul si am purces inainte. Tin sa multumesc prin internediul zearului
parintilor care au crescut si au educat un asemenea tinar cu capacitate din
cele mai elevate ca omenia, demnitatea, intelegenta, dornic de a face lucruri
mari >>. La oficiarea solemna au adresat cuvinte de recunostinta organizatorilor, mai cu seama consateanului lor Prisacaru dna Stativelor, dna Vera Rusu, profesoara, si multi altii. Foarte emotive au
fost cuvintle rostite la aceasta sarbatoare de dna Maria Vasilcov Directorul
gimnaziului: <<Parca mai eri Liviu imi vorbea despre faptul ca ar fi bin
sa avem un muzeu al satului care mai apoi sa devina sufletul lui. Si iata-ne
astazi prezenti la sarbatoarea visului realizat. Muzeul satului si-a deschis larg usile pentru toti. Am emotii duble
deoarece Liviu este discipolul nostru, Pentru noi deschiderea muzeului este o adevarata sarbatoare si ma bucur ca avem in preajma avem o istorie vie pentru o noua generatie. Il vom ajuta sip e viitor pe dl Prisacaru. Codul proiectului: 160 Bl. Denumirea proiectului: Muzeul satului Heciul Vechi; Director de proiect: Liviu Prisacaru, Organizaţia: ONG „Alexandrit”,sat.Heciul Vechi, jud.Bălţi Suma grantului: 5650 lei. Proiectul presupune crearea centrului cultural şi spiritual al satului Heciul Vechi, prin intermediul unui muzeu. Deoarece satul posedă o serie de lucrări cu o valoare istorică deosebită, muzeul satului serveşte drept sursă de educaţie pentru tinerele generaţii. Echipa de imlementare a antrenat un grup mare oameni care au contribuit la inaugurarea acestui muzeu. Au fost sensibilizate organele de resort din localitate: primărie, şcoală care au fost partenerii principali la implementarea proiectului. Proiectul a avut un impact pozitiv , iar aceasta se caracrerizează prin gradul implicării cetăţenilor în activităţile proiectului. Durabilitatea proiectului este asigurată de iniţiativa gimnaziului, primăriei, ONG-ului de a continua depozitarea exponatelor cu o valoare istorică în muzeul satului. | |
Vizualizări: 992 | |
Total comentarii : 0 | |